DREPTURILE PACIENTULUI

Pacienții au dreptul la îngrijiri medicale de cea mai înaltă calitate de care societatea dispune, în conformitate cu resursele umane, financiare și materiale.

Pacientul are dreptul de a fi respectat ca persoană umană, fără nici o discriminare.

Dreptul pacientului la informaţia medicală
  • Pacientul are dreptul de a fi informat cu privire la serviciile medicale disponibile, precum şi la modul de a le utiliza.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra identităţii şi statutului profesional al furnizorilor de servicii de sănătate.
  • Pacientul internat are dreptul de a fi informat asupra regulilor şi obiceiurilor pe care trebuie să le respecte pe durata spitalizării.
  • Pacientul are dreptul de a fi informat asupra stării sale de sănătate, a intervențiilor medicale propuse, a riscurilor potenţiale ale fiecărei proceduri, a alternativelor existente la procedurile propuse, inclusiv asupra neefectuării tratamentului şi nerespectării recomandărilor medicale, precum şi cu privire la date despre diagnostic şi prognostic.
  • Pacientul are dreptul de a decide dacă mai doreşte sa fie informat în cazul în care informaţiile prezentate de către medic i-ar cauza suferința.
  • Informaţiile se aduc la cunoștința pacientului într-un limbaj respectuos, clar, cu minimalizarea terminologiei de specialitate care ar putea limita capacitatea sa de înțelegere; în cazul în care pacientul nu cunoaşte limba română, informaţiile i se aduc la cunoștință într-o limbă de ciruclație internațională, sau – după caz, în limba maternă, prin intermediul unui traducător personal.
  • Pacientul are dreptul de a cere în mod expres sa nu fie informat şi de a alege o alta persoana care sa fie informată în locul său.
  • Rudele şi prietenii pacientului pot fi informați despre evoluţia investigațiilor, diagnostic şi tratament, cu acordul pacientului.
  • Pacientul are dreptul de a cere şi de a obţine o alta opinie medicală.
  • Pacientul are dreptul să solicite şi să primească, la externare, un rezumat scris al investigatiilor, diagnosticului, tratamentului şi îngrijirilor acordate pe perioada spitalizării.

Consimţământul pacientului privind intervenţia medicală
  • Pacientul are dreptul să refuze sau să oprească o intervenţie medicală asumându-şi, în scris, răspunderea pentru decizia sa; consecinţele refuzului sau ale opririi actelor medicale trebuie explicate pacientului.
  • Când pacientul nu îşi poate exprima voința, dar este necesară o intervenţie medicală de urgență, personalul medical are dreptul să deducă acordul pacientului dintr-o exprimare anterioară a voinţei acestuia.
  • În cazul în care pacientul necesită o intervenţie medicală de urgență, consimţământul reprezentantului legal nu mai este necesar.
  • În cazul în care se cere consimţământul reprezentantului legal, pacientul trebuie sa fie implicat în procesul de luare a deciziei atât cât permite capacitatea lui de înţelegere.
  • În cazul în care furnizorii de servicii medicale consideră că intervenţia este în interesul pacientului, iar reprezentantul legal refuză să îşi dea consimţământul, decizia este declinată unei comisii de arbitraj de specialitate. Comisia de arbitraj este constituită din 3 medici pentru pacienții internați în spitale şi din 2 medici pentru pacienții din ambulator.
  • Consimţământul pacientului este obligatoriu pentru recoltarea, păstrarea, folosirea tuturor produselor biologice prelevate din corpul său, în vederea stabilirii diagnosticului sau a tratamentului cu care acesta este de acord.
  • Consimţământul pacientului este obligatoriu în cazul participării sale în învăţământul medical clinic şi la cercetarea ştiinţifică. Nu pot fi folosite pentru cercetare ştiinţifică persoanele care nu sunt capabile să îşi exprime voința, cu excepţia obţinerii consimţământului de la reprezentantul legal şi dacă cercetarea este făcută şi în interesul pacientului.
  • Pacientul nu poate fi fotografiat sau filmat într-o unitate medicală fără consimţământul său, cu excepţia cazurilor în care imaginile sunt necesare diagnosticului sau tratamentului şi evitării suspectării unei culpe medicale. Excepție fac evenimentele comune de promovare realizate în spații comune din cadrul Spitalului.

Dreptul la confidenţialitatea informaţiilor şi viata privată a pacientului
  • Toate informaţiile privind starea pacientului, rezultatele investigațiilor, diagnosticul, prognosticul, tratamentul, datele personale sunt confidenţiale chiar şi după decesul acestuia.
  • Informaţiile cu caracter confidenţial pot fi furnizate numai în cazul în care pacientul îşi dă consimţământul explicit sau dacă legea o cere în mod expres.
  • În cazul în care informaţiile sunt necesare altor furnizori de servicii medicale acreditaţi, implicaţi în tratamentul pacientului, acordarea consimţământului nu mai este obligatorie.
  • Pacientul are acces la datele medicale personale.
  • Orice amestec în viata privată, familială a pacientului este interzis, cu excepţia cazurilor în care această imixtiune influenţează pozitiv diagnosticul, tratamentul ori îngrijirile acordate şi numai cu consimţământul pacientului. Sunt considerate excepţii cazurile în care pacientul reprezintă pericol pentru sine sau pentru sănătatea publica.

Drepturile pacientului în domeniul reproducerii
  • Dreptul femeii la viata prevalează în cazul în care sarcina reprezintă un factor de risc major şi imediat pentru viata mamei.
  • Pacientul are dreptul la informaţii, educaţie şi servicii necesare dezvoltării unei vieţi sexuale normale şi sănătăţii reproducerii, fără nici o discriminare.
  • Dreptul femeii de a hotărî dacă sa aibă sau nu copii este garantat, cu excepţia cazului prevăzut la art. 26.
  • Pacientul, prin serviciile de sănătate, are dreptul sa aleagă cele mai sigure metode privind sănătatea reproducerii.
  • Orice pacient are dreptul la metode de planificare familială eficiente şi lipsite de riscuri.

Drepturile pacientului la tratament şi îngrijiri medicale
  • În cazul în care furnizorii sunt obligaţi să recurgă la selectarea pacientilor pentru anumite tipuri de tratament care sunt disponibile în număr limitat, selectarea se face numai pe baza criteriilor medicale.
  • Intervenţiile medicale asupra pacientului se pot efectua numai dacă există condiţiile de dotare necesare şi personal acreditat.
  • Pacientul are dreptul la îngrijiri terminale pentru a putea muri în demnitate.
  • Pacientul poate beneficia de sprijinul familiei, al prietenilor, de suport spiritual, psihologic, material şi de sfaturi pe tot parcursul îngrijirilor medicale. La solicitarea pacientului, în măsura posibilităţilor, mediul de îngrijire şi tratament va fi creat cat mai aproape de cel familial.
  • Pacientul internat are dreptul şi la servicii medicale acordate de către un medic acreditat din afara spitalului.
  • Pacientul internat are dreptul de a avea în apropiere și de a implica în procesul de îngrijire individuală un aparținător (rudă sau persoană apropiată), pe durata spitalizării, cu condiția regurilor și achitării taxelor aferente.
  • Pacientul internat are dreptul de a fi vizitat (cu condiția respectării regulilor și a programului de vizitare), de a selecta sau refuza vizitatori.
  • Pacientul poate oferi angajaţilor sau unităţii unde a fost îngrijit plati suplimentare sau donaţii, cu respectarea legii.
  • Pacientul are dreptul la îngrijiri medicale continue până la ameliorarea stării sale de sănătate sau până la vindecare.
  • Continuitatea îngrijirilor se asigură prin colaborarea şi parteneriatul dintre diferitele unităţi medicale publice şi nepublice, spitaliceşti şi ambulatorii, de specialitate sau de medicina generală, oferite de medici, cadre medii sau de alt personal calificat. După externare pacienții au dreptul la serviciile comunitare disponibile.
  • Pacientul are dreptul sa beneficieze de asistență medicală de urgență, de asistență stomatologică de urgență şi de servicii farmaceutice, în program continuu.

Dreptul de a fi informat cu privire la relația pacient – spital:
  • Pacientul are drepul de a-i fi respectate credințele, convingerile morale, culturale și religioase.
  • Personalul medical sau nemedical din unităţile sanitare nu are dreptul să supună pacientul nici unei forme de presiune pentru a-l determina pe acesta sa îl recompenseze altfel decât prevăd reglementările de plată legale din cadrul unităţii respective.
  • Pacientii au dreptul de a li se examina și rezolva plângerile într-o manieră justă, eficientă, promptă și de a fi informati asupra rezultatului. Sugestiile sau reclamaţiile de natură medicală sau administrativă pot fi adresate în scris personalului medical de pe secție, în registrul de reclamații de la recepția spitalului sau în chestionarele de satisfacție.

Notă: Prevederile de mai sus se completează cu prevederile Legii 46/2003 privind drepturile pacienților.

OBLIGAȚIILE PACIENTULUI

– pe perioada spitalizării

Obligații generale
  • să respecte regulile de acces, de conduită şi disciplină ale spitalului, regulile şi orarul de vizitare, programul de masă și de odihnă;
  • să nu producă zgomote puternice, de orice natură (incluzând aici şi sonorul echipamentului audio-video sau aparatelor de comunicaţii), şi să nu iniţieze acţiuni care pot produce disconfort pacienţilor internaţi şi celorlalte persoane din jur;
  • să întreţină un climat de linişte şi confort în saloane;
  • să menţină ordinea şi curăţenia în saloane și în spațiile comune;
  • să aibă un comportament etic şi o conduită civilizată faţă de personalul medico-sanitar;
  • să nu distrugă sau să murdărească mobilierul din salon, pereţii, instalaţiile sanitare sau alte obiecte din dotarea spitalului. În caz contrar, aceștia putând suporta contravaloarea eventualelor defecțiuni.
  • să respecte Regulamentul intern al unităţii;
  • să nu părăsească unitatea pe perioada internării decât cu aprobarea medicului şef de secţie ;
  • să nu circule decât în secţia unde sunt internaţi sau unde li se fac investigaţii medicale;
  • să nu introducă în spital echipamente electronice fără acordul prealabil, scris, al medicului şef de secţie sau al asistentului şef;
  • să nu fumeze în incinta spitalului, să nu consume sau să introducă în spital băuturi alcoolice ori substanţe periculoase sau interzise de lege;
  • să asigure individual paza şi protecţia bunurilor personale de valoare pe care le introduc în spital, asumându-şi întreaga responsabilitate cu privire la acestea;

Obligații cu specific medical
  • să-i respecte pe ceilalţi pacienţi şi drepturile lor;
  • să respecte cu stricteţe tratamentul şi indicaţiile medicului şi ale personalului medico-sanitar;
  • să îşi asume întreaga responsabilitate pentru consecinţele ce apar în cazul refuzului de a urma tratamentul, instrucţiunile şi recomandările personalului medical;
  • să informeze personalul medical, întocmai şi la timp, cu privire la orice manifestare sau reacţie la tratamentul sau medicamentele prescrise;
  • sa coopereze în permanenţă cu medicul privind starea sănătăţii;
  • să ofere personalului medical toate informaţiile relevante pe care le deţin despre starea de sănătate proprie, precum şi informaţiile de orice altă natură (apartenenţa religioasă, valori şi cutume culturale, etnice etc.) care pot afecta sau influenţa îngrijirea medicală şi serviciile conexe furnizate;
  • să ofere informaţii exacte şi complete în legătură cu spitalizările anterioare, detaliile personale şi de sănătate, inclusiv regimuri alimentare şi stil de viaţă;
  • să solicite personalului medical informaţii detaliate cu privire la starea individuală de sănătate, investigaţiile şi analizele realizate, diagnosticul stabilit şi tratamentul propus, înainte de a îşi da consimţământul faţă de orice procedură şi act medical pe care îl acceptă. Pacienţii au dreptul şi libertatea de a cere oricât de multe informaţii cu privire la situaţia medicală în care se află.
  • să informeze personalul medical şi să solicite sprijin pentru orice nelămuriri şi întrebări cu privire la documentele medicale.;
  • să ia în calcul faptul că poate exista un motiv obiectiv pentru care un serviciu nu este disponibil la un anumit moment şi într-o anumită formă;
  • să se prezinte la consultaţii / intervenţii / internare la ora stabilită conform programării sau să anunţe medicul cu cel puţin 24 de ore înainte de aceasta, în cazul în care programarea trebuie anulată sau modificată.